Electrostimulare
Masaj anticelulitic
Masaj antistres, Masaj relaxare
Drenaj limfatic
Vacuum multitherapy
Ultrasunete
Termoshock
Împachetări cu fango, parafango, parargil, ciocolată în termocuvertă
Saună caldă în tunelul cu raze infraroşii
Reflexoterapie
Terapie cu lumina polarizata - BIOPTRON

reflexoterapie

Reflexoterapie

Reflexoterapia, alaturi de reflexologie (care se ocupa de studiul zonelor reflexe de pe suprafata corpului) poate fi ridicată la rang de ştiinţă, datorita modului de lucru, efectelor expimate şi avântului pe care l-a luat în ultimele decenii atat practicarea ei, cât şi cercetarea continuă a cauzelor şi a efectelor aplicării acesteia.

Reflexoterapia nu exclude ci completează tratamentui medical, iar în unele cazuri, mai putin severe, când este vorba de unele dezechilibre, poate trata chiar fără a se mai ajunge la tratamentul medicamentos care, dupa cum ştim cu toţii, are multe avantaje, dar întotdeauna are şi reacţii adverse. De asemenea, numărul mare de pacienţi ii impiedica pe medici sa privească in mod foarte sistematic pacientul, ca pe un caz  strict individual, să prescrie tratamentul de asemenea, individualizat, nedispunând de timpul necesar pentru a urmari rezultatele obţinute în dinamica tratamentului. În această situaţie se dezvoltă reflexoterapia ca ştiinţă, care va veni încă o dată în ajutorul pacientului, ea avand ca scop, înainte de toate, sa relaxeze neuromuscular  pacientul şi să-i confere o stare de bine. Astfel început, tratamentui prin reflexoterapie va avea cu siguranţă mai mult succes decât în cazul unui pacient tensionat, anxios, iritat, neîncrezător.

Beneficii imediate prin reflexoterapie

Reflexoterapia este o tehnică speciala de masaj digital care se bazează pe relaţia
dintre anumite zone cutanate şi activitatea organelor, aparatelor şi sistemelor
organismului uman. În general, tratamentele prin reflexoterapie se realizează în scopul înlăturării tensiunii nervoase şi a efectelor acesteia pe termen lung, reechilibrării energetice, al activării circulaţiei
sangvine şi limfatice şi a creşterii imunităţii, pornindu-se de la ideea că starea de
sănătate a organismului este o stare de echilibru între aparatele şi sistemele acestuia.
Ca şi în cazul masajului somatic, originile masajului reflexogen se află încă în
antichitate, descoperindu-se chiar picturi murale care atestă acest lucru, ambele fiind
considerate tehnici terapeutice care înlocuiau sau completau tratamentul medicamentos la momentul respectiv. Unii autori afirmă că acesta a apărut înca mai de timpuriu, la începuturile acupuncturii, cu 5000 de ani în urmă.

Acest tip de masaj prin reflexoterapie a fost "redescoperit" de dr. William Fitzgerald in 1917, ulterior, mai multi medici recunoscând, aplicând şi dezvoltând modalitătile de reflexodiagnostic şi tehnicile de masaj. Fitzgerald, care utiliza frecvent anestezia locală a observat că  presiunea pe anumite regiuni determină scăderea durerii la distanţă faţă de zona tratată.

Pentru a putea înţelege noţiunea de "reflex" şi, de asemenea, pentru o bună
orientare pe zona de acţiune reflexă, fie ea talpă, mînă, ureche sau alta regiune ce dispune de zone reflexe, este nevoie de cunoştinţe de anatomie şi fiziologie atât a sistemului nervos, cât şi a celorlalte regiuni implicate. Nu trebuie sa uităm ca poziţionarea organelor, glandelor şi a diverselor structuri (grupate în aparate şi sisteme) la nivelul corpului se reflectă pe anumite zone în aceeaşi ordine, iar acţiunea noastră asupra lor trebuie să corespunda activitatii acestora, respectiv sensului de evacuare în cazul organelor cavitare( goale). Spre exemplu: în cazul sistemului digestiv sensul de pătrundere şi prelucrare al alimentelor, iar apoi de evacuare a resturilor va deveni sensul de lucru al reflexoterapeutului pe zonele de proiecţie ale acestor segmente ale tubului digestiv. Reperele osoase ale segmentelor tratate sunt de asemenea de un real ajutor în depistarea unor anumite zone reflexe. Modificările patologice ale acestor segmente reprezintă şi ele un adevărat indiciu în reflexodiagnostic putând "vorbi" despre deprinderile pacientului, temperamenul acestuia şi chiar despre viaţa pe care a dus-o până la momentul respectiv, orice bătătură sau deformare pe o anumită zonă, indicând o suferinţă sau un dezechilibru la nivelul organului ce se proiectează pe această zonă. Psihologii cercetează de multă vreme asocierea dintre aspectu! palmelor, tălpilor şi comportamentul individului, tipologia sau temperamental acestuia, ştiut fiind faptul că diverse stări emoţionale influenţează structurile somatice si activitatea acestora. Spre exemplu, mersul este influenţat de diferite stări emoţionale, acestea antrenând, atunci când se întind pe o perioada mat lungă de timp, modificări ale tegumentelor piciorului, iar uneori pot apare chiar deformări osoase. Ca urmare, pentru a putea stabili existenţa unor modificări în aspectul segmentului de tratat, trebuie să cunoaştem aspectul lui normal.

Principiile procedurilor de reflexoterapie

Pentru ca în urma efectuării masajului prin reflexoterapie sa se obţină rezultate pozitive în timp rapid, trebuiesc respectate anumite principii de bază, şi anume:
- atitudinea terapeutului trebuie să fie una de calm şi bună dispoziţie, să se adapteze fiecărui pacient în parte şi afecţiunilor acestuia;
- pacientul trebuie să aibă o poziţie confortabilă şi relaxată;
- mâinile maseurului trebuie să fie curate, calde, foarte mobile, ritmul şi intensitatea presiunii aplicate trebuind să fie adaptate sensibilităţii pacientului pentru a se opţine efectul optim de activare, tonifiere, stimulare, calmare şi, nu în ultimul rand, vindecare;
- trebuie să existe o comunicare clară şi concisă între terapeut şi pacient, pe tot parcursul efectuării şedinţelor, avându-se în vedere faptul că pot apărea modificări sau chiar accentuări ale tulburărilor deja existente (dureri, ameţeli), efectele favorabile fiind observabile după finalizarea tratamentului.

Modificari dupa reflexoterapie

Principalele modificări apărute în urma reflexoterapiei:
- îmbunătăţirea proceselor metabolice evidenţiată de accentuarea eliminărilor de substanţe  toxice (produse de metabolism) din organism, transpiraţie mai abundentă, micţiuni mai frecvente, balonări, cresc secreţiile mucoase şi, uneori, pot apare stări subfebrile;
- îmbunătăţirea circulaţiei manifestate prin modificările aspectului pielii (mai colorată, mai suplă, mai caldă, mai moale) şi modificări ale pulsului şi tensiunii arteriale;
- modificări psihice(calm, optimism, etc.);
- modificări în ceea ce priveşte mobilitatea organelor reflectate pe zona de lucru etc.